Viata si moarte

În umbra nemuririi,
Să mă cobor incet,
Pe geana mântuirii
S-alunec întelept.

Durerea provocată,
S-o simt în vene, dulce,
Încet ea sa-mi strabată
Întregul simţ şi sânge.

Căci pleoapa aspră a morţii,
Îmi va atinge calea,
Ca pe o lege a sorţii,
Intrupată cu uitarea.

O clipă minunată,
Când somnul te pătrunde,
Şi simţi durerea toată,
Lumea plină de umbre.

Pătrunzi în taina morţii,
Te-ntrebi ce-i nemurirea,
De existenţa vieţii,
Încet vibrează firea.

Totul o neştiinţă
Dar ce-o trăim cu bine,
O singură dorinţă,
Izvor de nemurire.

O lacrimă ce cade,
Strivit de greul vieţii,
Înaintezi spre zare,
Secretul sfânt al morţii.

Buchet de luminare,
De cânt şi voie bună,
O ultimă-ntrebare:
Ce-i viaţa de pe urmă?

Un mozaic de simţuri
Toate intr-una viaţă,
Culese peste timpuri,
Ca pe un fir de aţă.

Se aşterne o tăcere
Şi o lumină vie,
Te duce spre durere,
Te duce spre pieire.

O forţă te cuprinde,
Un mişcător ţinut,
Aripa-întunecată,
Pe care zaci, cazut.

Puterea sfântă vine,
Se-apropie în sfială,
Frumosul braţ se-ntinde,
Din bolta milenară.

Te-ntruchipezi natură,
Un singuratic suflet,
O înălţare mândră,
În lumea cea de cuget.

Un somn ce te cuprinde,
Pe veci să fii uitat,
O luptă pentru bine,
Pentru a fi salvat.

Din apă şi tărână,
Am fost creaţi durere,
Din lacrimă-nchegată,
Cu sânge şi plăcere.

După o viaţă dură,
În care ai suferit,
Tu te prefaci natură,
Devii din tot, nimic.