Sărac de sufletul său,
Ce n-a gustat din vasul morţii,
Iar acum zace chinuit,
Şi resemnat, aşteaptă,
Porunca aspră a sorţii.
Înfrânt şi dezgustat
De lumea care,
L-a învăţat să plângă,
Să mintă cu neruşinare
Şi să ucidă fără regret,
Iubirea lui cea mare,
Parşiv şi otrăvit de ură,
Se simte ocolit.
Un monstru doborât de sentimente,
Fără-nceput, fără sfârşit,
Încearcă să-i găsească sensul,
Nefericirii care,
L-a urmărit întreaga viaţă,
Furându-i din visare.
E sumbru căci nici amintirea
Nu-i mai aduce în cale,
O rază din copilăria,
Prea brusc, cuprinsă-n jale.
Căci, chiar de e fugară, bucuria,
Ea te alină o vreme,
Înăbuşind chemarea către stele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu