Iubire

Am vrut de-atâtea ori
Să te-ntâlnesc,
Să iti soptesc dureri de nefiresc,
Să-ti plâng pe umăr
Si să mă căiesc,
Să pot să te iubesc.
Dar niciodată n-am gândit,
Căci poate atunci, când noi ne-am întâlnit,
Străfulgerarea-n inima a stiut,
Căci noi, ne-am mai văzut,
Cu mii de secole-n trecut.
Atunci ca si acum,
Noi ne-am iubit,
Si-am încercat, si am visat si ne-am dorit,
Însă destinul scris în stele,
Ne-a rănit,
Si ne-a marcat,
Si sufletele ni le-a pustiit.
Noi doi am fost sortiti,
Să rătăcim prin viată,
Înfrigurasi si chinuiti,
Si blestemati pe veci să fim,
Nefericiti.

O cilpă de singuratate

În depărtarea infinită,
E-o așezare liniștită,
O lume mută și plăcută,
Tăcere sfântă și plăpândă.

Nisipu-și macină argintul,
Iar valul spuma și-o petrece,
De-a lungul plajei, s-o înece,
Să-i fure inima și trupul.

Un cânt angelic se înalță
Din mijlocul mării suave,
Dintre nisipuri și ostroave,
O muzică ce te rasfată.

O ultimă rază de soare
Încet lumina și-o arată,
Cu-o sărutare răsfățată,
Pe apa sărată de mare.

Cerul e roșu la orizonturi,
E totul calm, fară suflare,
Dar iată luna că apare,
Ca o fantasmă printre porturi.

Un vas se leagănă-n tăcere,
Un vânt adie fară vlagă,
Iar în puterea nopții, sacră,
O lume pare să se nască.

La margine de mare neagră,
Stau și privesc cum luna urcă,
Și ca o zană, o nalucă,
Se-nalța tot mai mult în seară.

Curaj

Când lucrurile toate,
vor fi de neînțeles,
Să te gândești că viața ,
Nu e mereu , așa cum ți-o dorești.
Și-oricât de grea ar fi ,
O dată o primești,
Sau cel puțin, atât iți amintești....
deci fii deștept și-nvață s-o trăiești
Căci e păcat s-o irosești!

Hmmm si pentru ca asta nesuferit si rautacios ne-avand ce face s-a gandit ca un pic de rautate extra nu strica, asa ca se gandi saracutul de el, ce ar fi daca?? si uite ca facu si el cum putu, dar nu ma impresiona asa tare, si nici nu-mi strica buna dispozitie, si nici nu imi alunga forta creatoare, adica si ce daca mi-a stricat inexplicabil calculatorul? doar n-o sa arda toate foile din casa...ete ca i-am dat ideie :)). Asa ca deocamdata acestui pretios instrument ii va lua loc hartia si creionul, ca doar asa e normal ....Pe curand!

Suflet pierdut

Aştepţi să vin în întunericul,
Pe care tu l-ai provocat,
Să pot schimba cumva destinul,
Ce singur , tu l-ai încurcat.

Aştepţi să vină primăvara,
În a ta inimă rănită,
S-aducă sfântă bucurie,
În a ta lume părăsită.

Aştepţi lumina să pătrundă,
În viaţa ta misterioasă,
Şi strălucirea ei s-aline
O rană adâncă, dureroasă.

Încearcă să alungi trecutul,
Şi umbrele-i întunecate,
Să te cufunzi în fericire,
Să uiţi de grelele păcate.

Să te întorci pentru o clipă,
Cu chipul către Dumnezeu,
Să mântuiască al tău suflet,
Să-ţi ierte, tot ce este rău.

Vei regăsi astfel speranţa,
Şi minunatul sens al vieţii,
Şi vei lupta cu-nverşunare,
Împotriva răului şi a morţii.

Vise spulberate

Aş vrea să pot spera
Că viaţa,
Nu e doar chin şi supărare,
Căci totuşi mai există,
Speranţă şi-ndurare.
Dar văd în jurul meu
Durere,
Şi sufletul meu plânge
Căci n-am putere,
Să îi alin,
Pe cei al căror crud destin,
E o suferinţă neîncetată,
Într-o lume blestemată,
Să fie fericită
Niciodată.
Nimic nu pare de folos,
Şi tot ce-i întâmplare
Provoacă un rău nemilos,
Din care n-ai scăpare.
Şi mă gândesc la Dumnezeu,
Şi mă gândesc la toate
Privesc din nou în jurul meu,
Iar inima-mi se chinuie
De-atâta nedreptate.
Aş vrea să plâng,
Dar ochii mei mă amăgesc,
Căci lacrimile nu mai cad,
Chiar dacă ei,
Durerea-mi oglindesc.

Morţi si vii

Sub morminte-ntunecate,
Zac dureri necunoscute,
Vaiete nedesluşite
Ale sufletelor mute.

Piatra rece, greu apasă,
Peste trupurile moarte,
Despărţindu-le de lume,
Pentru grea eternitate.

Schingiuite în tăcere,
De păcate monstruoase,
Se căiesc în a lor lume,
Doar iertare să primească.

Plângem morţii şi-a lor soartă,
Şi ne zbatem în durere,
Căci doar moartea ne aşteaptă,
Nemiloasă, în tăcere.

Rătăcind prin viaţa scurtă,
Plină de clipe amare,
Te trezeşti în pragul morţii,
Cerşind milă şi îndurare.

Viata si moarte

În umbra nemuririi,
Să mă cobor incet,
Pe geana mântuirii
S-alunec întelept.

Durerea provocată,
S-o simt în vene, dulce,
Încet ea sa-mi strabată
Întregul simţ şi sânge.

Căci pleoapa aspră a morţii,
Îmi va atinge calea,
Ca pe o lege a sorţii,
Intrupată cu uitarea.

O clipă minunată,
Când somnul te pătrunde,
Şi simţi durerea toată,
Lumea plină de umbre.

Pătrunzi în taina morţii,
Te-ntrebi ce-i nemurirea,
De existenţa vieţii,
Încet vibrează firea.

Totul o neştiinţă
Dar ce-o trăim cu bine,
O singură dorinţă,
Izvor de nemurire.

O lacrimă ce cade,
Strivit de greul vieţii,
Înaintezi spre zare,
Secretul sfânt al morţii.

Buchet de luminare,
De cânt şi voie bună,
O ultimă-ntrebare:
Ce-i viaţa de pe urmă?

Un mozaic de simţuri
Toate intr-una viaţă,
Culese peste timpuri,
Ca pe un fir de aţă.

Se aşterne o tăcere
Şi o lumină vie,
Te duce spre durere,
Te duce spre pieire.

O forţă te cuprinde,
Un mişcător ţinut,
Aripa-întunecată,
Pe care zaci, cazut.

Puterea sfântă vine,
Se-apropie în sfială,
Frumosul braţ se-ntinde,
Din bolta milenară.

Te-ntruchipezi natură,
Un singuratic suflet,
O înălţare mândră,
În lumea cea de cuget.

Un somn ce te cuprinde,
Pe veci să fii uitat,
O luptă pentru bine,
Pentru a fi salvat.

Din apă şi tărână,
Am fost creaţi durere,
Din lacrimă-nchegată,
Cu sânge şi plăcere.

După o viaţă dură,
În care ai suferit,
Tu te prefaci natură,
Devii din tot, nimic.

Altfel

Priveste-n zare ca să simţi
Lumina, cum se schimbă,
Din alb, în roşu-violet,
În griul de pe urmă.
Şi întunericul cum curge,
Apăsător în noapte,
Şi vântul cel înălţător
Aducător de şoapte.

Priveşte luna cum răsare
Din locul său misterios,
Si cerul lângă ea apare
Ca voalul cel mai luminos!
Priveste acum, atent,
Mulţimea,
Cu ochiul celui ce nu ştie,
Admiră-i forţa şi dorinţa,
Iubeşte-i viaţa şi fiinţa,
Speranţa călăuzitoare.

Încearcă acum să te apropii
De sufletu-i fară culoare,
Să-i simţi durerea, neputinţa,
În faţa morţii sclipitoare.
Ascultă-i ruga, disperarea,
Şi râzi de inocenţa ei.
Nu încerca să îi ajuţi,
Căci drumul lor e scris în stele,
El e destinul celor mulţi.

Rătăcitori şi dezbinaţi,
Doar clipa cea mai înnegrită,
Va naşte o sabie de foc,
Iar lava ei va fi zărită,
Mulţimea îi va face loc.
Din timpul lor mai scurt ca gândul,
Doar dragostea-i nemuritoare,
Căci forţa ei, opreşte clipa,
Făcând-o neîncăpătoare.

Întoarce-te acum la tine,
În universul tău necunoscut,
Şi lasă inima să-ţi spună,
Călcând pe legea cea păgână,
Căci tu exişti,
Dar ei sunt fericiti.

Ganduri

La umbra unui nuc bătrân,
Să mă aşez în miez de vară,
Să mă gandesc la ce e bun,
Din miaza zilei până-n seară.

Minunea razei ce coboară
La asfinţitu-ndepărtat,
Să o privesc pe timp de seară,
Să o privesc cum a plecat.

Să simt în piele vântul rece,
Să-mi răcorască inima,
Visând ca vara lungă trece,
Zburând prin ani, prin viaţa mea.

Lângă un râu cu apă dulce,
Să odihnesc sufletul meu,
Şi sa privesc cum unda duce,
În depărtare gandul meu.

Iar când înfiorarea frunzei
Izbi-va-se-n inima mea,
De bunul ajutor al muzei,
Să ma servesc în lumea mea.

26.09.1996