O bucurie-mi înfloreşte
În sufletul umbrit,
De suferinţă şi regrete,
De teamă chinuit.
O lume nemiloasă,
Dispare în abis,
O viaţă tumultoasă,
Se stinge ca un vis.
Iubirea ce se naşte,
E ca un cer senin,
E dulce şi firavă,
Da, e ceva sublim....
O picătură de simţire
Pură şi delicată,
Ea reprezintă nemurirea,
Pentru o viaţă limitată.
Ea e simbolul veşniciei,
Un edificiu minunat,
Al cărui templu se ridică,
Tot mai puternic, neîncetat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
foarte frumos, sensibil si evocator. imi place stilul, poate pentru ca se aseamana oarecum (din perspectiva mea) cu al meu. un sincer fan, at your service.
RăspundețiȘtergereMultumesc David! Intr-adevar stilul seamana!
RăspundețiȘtergere