Patrunde-n vene si-n simtire,
Linistea-ncet doboara,
Iar viata mea acum apare
Cu mult mai rea, mult mai amara.
Taria sufletului scade,
Inima-nbolnaveste,
Saracul creier nici nu mai gandeste,
E suferind si nu se mai sfieste,
Amarnica durere ma loveste.
Lacrima-mi curge, nu se mai opreste,
Atata pliciseala, ma innebuneste.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
innecand al meu amar
RăspundețiȘtergereintr-un negru gol pahar
pahar murdar de ganduri moarte
si-o ceasca de singuratate
vocea mea subtire stinsa
si tigara neaprinsa
le aud doar eu plangand
comesenii alungand
te intrebi cine sunt eu
de ce sunt aici mereu
plictisind aceeasi masa
aratand ca nu imi pasa
par mereu s-astept ceva
ce nu se va arata
dar de fapt eu doar astept
timpul sa treaca incet
peste al meu trup batran
peste al meu suflet span
peste timpul care trece
visele sa imi innece
in a mea singuratate
sa ramana-n veci uitate
de plictiseala se scriu multe...
Plictiseala a fost o muza buna pentru tine David, sunt foarte frumoase versurile tale! Imi plac tare mult si ma bucur ca le-ai postat aici! Un sfarsit de saptamana cat mai frumos!
RăspundețiȘtergere