Cand pleoapa zilei se inchide
Incet, fara scapare
Cascade de cristale fine,
Revarsa luminare.
Desertul greu, incet se-ntinde-n
Imensa departare
Iar soarele la vest mai tinde
C-o ultima suflare.
In revarsarea sa albastra
Batranul Nil curge usor,
Invaluit in nimfa casta
O aratare de greu dor.
Misterios isi plange mortii
Din Valea cea sinistra
De-atunci de cand intrara toti
In viata infinita.
Mereu se strang in Valea Mortii
Nalucile ce-s pedepsite,
Fantomele pe care sortii
Le-au ridicat peste morminte.
Isi aminteste de Nitocris,
Frumoasa de vita regeasca
Iubirea lui va fi Nitocris,
Cat apa va sa izvorasca.
O vede ca prin vis pe zana
Invaluita in mireasma,
Si-n urma ei nisipu-ngana,
Un cant menit ca sa traiasca
Suflarea vantului se stinge-n
Cositele ei de-abanos
Piciorul ei, abia atinge,
Pamantul norocos.
Din ochii ei de jad scanteie,
O flacara biruitoare
Un foc aprins, care nu piere
O mangaiere, o dezmierdare.
Un cantec straniu se aude,
E plansul lui a nemurire
Spunand celor ce vor sa stie
Caci Inima sa e pustie.
Ei s-au iubit cu trup si suflet,
Dar soarta nu i-a ajutat,
Iubita sa este un inger,
Iar el un fluviu minunat.
13 Sept 1996
vineri, 26 martie 2010
marți, 2 martie 2010
Credinta
Sărut piciorul crucii sfinte,
Şi simt durerea cum apasă,
Şi las în mâna ei păcatul,
S-alunge şi să-l pedepsească.
Să sfarme norul greu de ură,
Ce ţine mintea ferecată,
Departe de împărăţia
Luminii, prea de mult uitată.
Genunchi de piatră se sfărâmă,
Şi capul lespedea atinge,
Strivindu-se sub greutatea,
Nefericitei conştiinţe.
Sufletul pare că se rupe,
În mii de piese-amestecate,
Podeaua-ncepe să se surpe
Sub grelele păcate.
Doar îngerul încă se zbate,
În plasa ce-au ţesut cu ură,
Se frînge aripa lui cea pură,
Il dor, bucăţi de carne sfâşiată.
Din turla mare a clădirii,
Iată, lumina se revarsă,
Şi cu a ei, sfântă iubire,
Arată drumul către CASĂ.
Şi simt durerea cum apasă,
Şi las în mâna ei păcatul,
S-alunge şi să-l pedepsească.
Să sfarme norul greu de ură,
Ce ţine mintea ferecată,
Departe de împărăţia
Luminii, prea de mult uitată.
Genunchi de piatră se sfărâmă,
Şi capul lespedea atinge,
Strivindu-se sub greutatea,
Nefericitei conştiinţe.
Sufletul pare că se rupe,
În mii de piese-amestecate,
Podeaua-ncepe să se surpe
Sub grelele păcate.
Doar îngerul încă se zbate,
În plasa ce-au ţesut cu ură,
Se frînge aripa lui cea pură,
Il dor, bucăţi de carne sfâşiată.
Din turla mare a clădirii,
Iată, lumina se revarsă,
Şi cu a ei, sfântă iubire,
Arată drumul către CASĂ.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)