joi, 1 octombrie 2009

Doar tu

In amintirea Iuliei, lui Eugen, Albert, Dionisie si Cristi


Aş vrea să iti pot spune,
Că nu am suferit
Atunci când viaţa ta,
S-a stins nefericit.

Că disperarea
Sufletul meu, nu a cuprins,
Şi ca durerea
De el nu s-a atins.

Dar lacrimile cad,
Puţin se mai opresc,
Şi parcă mai mereu,
La tine ma gândesc.

La viaţa ta frumoasă,
Ce brusc ţi-a fost curmată,
La clipa minunată,
Ce ţi-a fost refuzată.

E cruntă suferinţa,
Ce-n inima se zbate,
Căci ştiu, de lumea ta,
Doar moartea mă desparte.

Pentru fiinţa mea
Închisă-i fericirea,
Aşa cum pentru tine
Deschisă-i nemurirea.

Alerg printre-amintiri,
Dar simt că te-am pierdut,
Pentru durerea mea
N-a mai ramas cuvant.

Traiesc, dar cu speranța
Căci poate într-o zi,
Acolo unde tu existi,
Şi eu poate voi fi.

şi împreuna,
Vom râde de trecut,
De bune şi de rele,
De tot ce am avut.

Şi nu vom regreta
Căci viaţa nu ne-a dat,
Puţina fericire,
La care am visat.

6 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Inca un ingeras s-a dus acolo unde e mai bine, acolo unde rautatea si mizeria de orice natura ce sunt doar instrumentele inculturii si imposibilitatii noastre de a evolua, nu exista. Mi-as fi dorit sa fie doar pentru trecut si sa nu-mi mai fie dat sa resimt nefericirea...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt rau. Sunt bun. Sunt nemilos. Sunt bland
    Da, tu, iubeste-ma asa cum sunt.
    De-as fi doar bland si bun, cum ma doresti
    ar fi usor de tot sa ma iubesti.



    Med

    RăspundețiȘtergere
  4. Am învăţat să te cunosc,
    Şi nu-mi mai pasă,
    Doar bun şi blând?
    O, ce frumos...
    Dar este doar o farsă!

    RăspundețiȘtergere