Sentimente

O bucurie-mi înfloreşte
În sufletul umbrit,
De suferinţă şi regrete,
De teamă chinuit.

O lume nemiloasă,
Dispare în abis,
O viaţă tumultoasă,
Se stinge ca un vis.

Iubirea ce se naşte,
E ca un cer senin,
E dulce şi firavă,
Da, e ceva sublim....

O picătură de simţire
Pură şi delicată,
Ea reprezintă nemurirea,
Pentru o viaţă limitată.

Ea e simbolul veşniciei,
Un edificiu minunat,
Al cărui templu se ridică,
Tot mai puternic, neîncetat.

Nedreptate

In amintirea Iuliei, lui Eugen, Albert, Dionisie si Cristi

As vrea sa cred ca n-ai plecat,
Ca sufletul tau,
La cer nu a zburat,
As vrea sa pot spera
Ca viata ta,
Nu s-a topit ca un biet fulg de nea.

Dar realitatea cruda,
Ma trezeste,
Durerea-mi aminteste,
Caci ochii nostri
Nu se vor mai intalni,
Nici glasul nu ti-l voi mai auzi,
Si-oricat de mult as vrea,
Frumosul tau chip,
Nu-l voi mai revedea,

Credeai ca vei trai,
Sa faci ce vei dori,
Dar soarta te-a tradat,
Si a ta viata,
Repede a curmat.

Tacerea mormantului tau,
Ma indurereaza,
Si-as vrea
sa pot da timpul innapoi,
Iar el sa nu mai treaca,
Si un minut sa reprezinte
O viata intreaga.
Sa ai putina fericire,
Si-acel putin, sa poata rezista,
O vesnicie.

Dar viata, nu e deloc,
Asa cum ai sperat.
Lacrimi si regrete,
acum, nu mai au nici un rost,
Si ce pacat,
Caci multe au mai fost.

Tu insa vei trai mereu,
In mintea si sufletul meu,
Si-atunci cand,
De lume ma voi desparti,
Voi incerca sa te gasesc,
Si atunci ne-om veseli,
De tot ce-a fost lumesc!

Simt gândurile cum se scurg,
Către infinitatea ce devine neîncăpătoare,
Şi e crudă singurătatea
Ce pare fără milă şi prostească,
Căci imprimă în suflet
O durere nefirească.

Iar rana ei adâncă,
Provoacă o urmă urâcioasă,
Ce mă marchează întreaga viaţă.
Şi vreau să scap, să plec,
Să nu mă mai găsească.

Dar să o pot distruge,
Trebuie ca moartea,
Să vină întâi la mine,
Să-mi mângâie privirea,
Şi să mă ia cu sine.

Şi-atunci neantul îmi va ţine loc,
În lumea cea murdară,
Iar nefericirea,
Va fi o simpla amintire,
Din clipa cea amară.

Copilul meu

Ce faci tu?
Copilul meu pribeag,
În veşnicie te-am lăsat,
Şi te-am găsit sărac.

În gândul tău de preamărire,
Tu ai uitat căci nu eşti Creator,
Dorinţa ta de cucerire,
Te-a transformat în muritor.

Ai fost frumos şi înzestrat cu toate,
Şi totuşi astea nu ţi-au fost de ajuns,
Ai alergat spre locuri mai înalte,
Dar ai sfârşit răpus.

Să-mpărtăşeşti iubire şi credinţă,
Să semeni veselie-n jurul tău,
Eu te-am creat cu-nţelepciune şi dorinţă,
Te-am ocrotit de tot ce este rău.

Copile, eu ţi-am dat doar o frântură,
Tu să înveţi şi să devii desăvârşit,
Dar tu ţi-ai lepădat credinţa pentru ură,
Putere, bogăţie ţi-ai dorit.

Desculţ şi dezgolit te-ntorci la mine,
Tu spui ca te căieşti de fapta ta,
Tu vrei iertare, dragoste şi pâine,
Şi plângi amarnic pentru viaţa ta.

Dar te comporţi ca ieri, şi azi şi mâine,
Tu te prefaci că Legea nu o înţelegi,
În aste clipe, durerea mă împresoară şi pe mine,
Dar calea numai tu poţi s-o alegi.

Copile, te iubesc pe tine,
Eu te ascult, şi te alin în somnul ce-l petreci,
Firavă punte te desparte acum de mine,
Să te salvezi, oare de ce nu-ncerci?

Gânduri

Curând lumina se va stinge
Şi nu voi mai simţi durere,
Doar liniştea care va umple,
A mea fiinţă, în tăcere.

Şi lacrimile nu vor curge,
Nu voi simţi nefericirea,
Viaţa în grabă se va frânge,
Dorind s-atingă nemurirea.

Aripile se vor deschide,
Ingerul se va înălţa
Ca să cunoască fericirea
Şi viaţa care va urma.

18.03.2005
Galaţi

Vis

Se stinge lumânarea vieţii,
Se simte mirosul de ceară,
Se-afumă hainele, pereţii,
Şi totul începe să dispară.

Prin coridoare fumegânde,
Sunt uşi ce se deschid în cale,
O babă vrea să te încânte,
Să te atragă în a ei jale.

Priveşti cu teamă, fără vorbe,
Cum culoarul se deschide,
Sunt mulţi ce-aşteaptă ca şi tine,
Lumina poate se aprinde.

Găseşti în fugă, trepte scurte,
Pereţii parcă te sufocă,
Frica începe să te muşte,
În urmă laşi adâncă grotă.

Înfrigurat, urmezi chemarea,
Ce te ghidează către soare,
În faţa ta e doar căldură,
În spate, suferinţă mare.