Am învăţat
Să îţi cunosc privirea nebunească,
Să simt cum ura ta m-apasă,
Puterea-i nemiloasă.
Am înţeles că,
Totul s-a sfârşit,
Nicicând nu te-am iubit,
Mereu m-am amăgit.
Am reuşit,
S-alung tristeţea dureroasă,
Ce sufletu-mi apasă,
Şi ochiu-mi lăcrimează.
A fost
Un vis al disperării,
O clipă a uitării,
O-nchipuire a durerii.
Eram patetici,
Nicicând îndrăgostiţi
Poate puţin vrăjiţi,
De-o forţă-nvăluiţi.
A fost,
Neînsemnată îmbrăţisare,
Banală sărutare,
O simplă întâmplare.
Şi iată, te-am uitat,
Visarea mi-am iertat,
De fapt, nicicând
Noi împreună nu am existat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
apreciez oamenii de cuvant, implicit si promptitudinea. intradevar au fost si acestea pe gustul meu, daca mi se permite o evaluare de acest gen. multumesc
RăspundețiȘtergeretrebuie sa recunosc ca au fost scrise de ceva timp... Clipe vesele iti doresc!
RăspundețiȘtergere