Eternitate

Cand pleoapa zilei se inchide
Incet, fara scapare
Cascade de cristale fine,
Revarsa luminare.

Desertul greu, incet se-ntinde-n
Imensa departare
Iar soarele la vest mai tinde
C-o ultima suflare.

In revarsarea sa albastra
Batranul Nil curge usor,
Invaluit in nimfa casta
O aratare de greu dor.

Misterios isi plange mortii
Din Valea cea sinistra
De-atunci de cand intrara toti
In viata infinita.

Mereu se strang in Valea Mortii
Nalucile ce-s pedepsite,
Fantomele pe care sortii
Le-au ridicat peste morminte.

Isi aminteste de Nitocris,

Frumoasa de vita regeasca
Iubirea lui va fi Nitocris,
Cat apa va sa izvorasca.

O vede ca prin vis pe zana
Invaluita in mireasma,
Si-n urma ei nisipu-ngana,
Un cant menit ca sa traiasca

Suflarea vantului se stinge-n
Cositele ei de-abanos
Piciorul ei, abia atinge,
Pamantul norocos.

Din ochii ei de jad scanteie,
O flacara biruitoare
Un foc aprins, care nu piere
O mangaiere, o dezmierdare.

Un cantec straniu se aude,
E plansul lui a nemurire
Spunand celor ce vor sa stie
Caci Inima sa e pustie.

Ei s-au iubit cu trup si suflet,
Dar soarta nu i-a ajutat,
Iubita sa este un inger,
Iar el un fluviu minunat.

               13 Sept 1996