Sărut piciorul crucii sfinte,
Şi simt durerea cum apasă,
Şi las în mâna ei păcatul,
S-alunge şi să-l pedepsească.
Să sfarme norul greu de ură,
Ce ţine mintea ferecată,
Departe de împărăţia
Luminii, prea de mult uitată.
Genunchi de piatră se sfărâmă,
Şi capul lespedea atinge,
Strivindu-se sub greutatea,
Nefericitei conştiinţe.
Sufletul pare că se rupe,
În mii de piese-amestecate,
Podeaua-ncepe să se surpe
Sub grelele păcate.
Doar îngerul încă se zbate,
În plasa ce-au ţesut cu ură,
Se frînge aripa lui cea pură,
Il dor, bucăţi de carne sfâşiată.
Din turla mare a clădirii,
Iată, lumina se revarsă,
Şi cu a ei, sfântă iubire,
Arată drumul către CASĂ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Odata cu primavara sper ca sufletul sa-ti infloreasca ca un ghiocel... sa radieze ca un soare... sa ofere caldura si iubire... si, nu in ultimul rand, sa ramana mereu tanar. Un martisor mic si dulce pentru o fiinta deosebita!
RăspundețiȘtergereMultumesc! Si eu iti urez o primavara cat mai frumoasa, cu zile senine si pline de iubire!
RăspundețiȘtergereSarutmina Elena.
RăspundețiȘtergereSunt in finala la roblogfest la categoria travel.Am o rugaminte!Votati-ma!
Cu respect si cu multumiri anticipate.
Te-am votat! Mult succes!
RăspundețiȘtergerefrumoasa poezie!
RăspundețiȘtergereMultumesc Georgiana!
RăspundețiȘtergere