Parcul lui Eminescu

În parcul eminescian am poposit,
Într-o frumoasă zi de toamnă,
Când frunzele arămii au poleit
Pământul acestui parc de seamă.

Lângă bătrânul, secularul tei,
Am admirat priveliştea tăcută,
Un loc măreţ şi plin de zei
Ai României limbă dulce şi plăcută.

Izvorul curge somnoros,
Cu mii de picături suave,
Îţi răcoreşte sufletul duios,
Cu minunatu-i plânset de cascade.

Cînd razele de soare se arată,
Din ungherul cel negru al tărânei,
Imensă capdoperă de artă
Apare fascinant, în ochiul lumii.

Acolo, pe o bancă, sub un tei,
Să-ţi odihneşti mintea şi trupul,
Visând întreaga strălucire a Luceafărului ei,
Gândind la ce miracol este timpul.

Şi când în geana nopţii să străbaţi,
Încet, aleea ce duce către poartă,
Tu cu mireasma teiului să te îmbeţi,
Aşa cum a făcut şi el odată.

Timpul

Aş vrea ca timpul să nu treacă,
Şi un minut să reprezinte
O viaţă întreagă,
Să avem puţină fericire,
Şi-acel puţin să poată rezista o veşnicie.
Durerea,
Ce macină fiinţa,
Să fie nimicită
De-o clipă de iubire,
Iar acea clipă,
Să patrundă-n nemurire.

Doar tu

In amintirea Iuliei, lui Eugen, Albert, Dionisie si Cristi


Aş vrea să iti pot spune,
Că nu am suferit
Atunci când viaţa ta,
S-a stins nefericit.

Că disperarea
Sufletul meu, nu a cuprins,
Şi ca durerea
De el nu s-a atins.

Dar lacrimile cad,
Puţin se mai opresc,
Şi parcă mai mereu,
La tine ma gândesc.

La viaţa ta frumoasă,
Ce brusc ţi-a fost curmată,
La clipa minunată,
Ce ţi-a fost refuzată.

E cruntă suferinţa,
Ce-n inima se zbate,
Căci ştiu, de lumea ta,
Doar moartea mă desparte.

Pentru fiinţa mea
Închisă-i fericirea,
Aşa cum pentru tine
Deschisă-i nemurirea.

Alerg printre-amintiri,
Dar simt că te-am pierdut,
Pentru durerea mea
N-a mai ramas cuvant.

Traiesc, dar cu speranța
Căci poate într-o zi,
Acolo unde tu existi,
Şi eu poate voi fi.

şi împreuna,
Vom râde de trecut,
De bune şi de rele,
De tot ce am avut.

Şi nu vom regreta
Căci viaţa nu ne-a dat,
Puţina fericire,
La care am visat.

Iubire

Am vrut de-atâtea ori
Să te-ntâlnesc,
Să iti soptesc dureri de nefiresc,
Să-ti plâng pe umăr
Si să mă căiesc,
Să pot să te iubesc.
Dar niciodată n-am gândit,
Căci poate atunci, când noi ne-am întâlnit,
Străfulgerarea-n inima a stiut,
Căci noi, ne-am mai văzut,
Cu mii de secole-n trecut.
Atunci ca si acum,
Noi ne-am iubit,
Si-am încercat, si am visat si ne-am dorit,
Însă destinul scris în stele,
Ne-a rănit,
Si ne-a marcat,
Si sufletele ni le-a pustiit.
Noi doi am fost sortiti,
Să rătăcim prin viată,
Înfrigurasi si chinuiti,
Si blestemati pe veci să fim,
Nefericiti.

O cilpă de singuratate

În depărtarea infinită,
E-o așezare liniștită,
O lume mută și plăcută,
Tăcere sfântă și plăpândă.

Nisipu-și macină argintul,
Iar valul spuma și-o petrece,
De-a lungul plajei, s-o înece,
Să-i fure inima și trupul.

Un cânt angelic se înalță
Din mijlocul mării suave,
Dintre nisipuri și ostroave,
O muzică ce te rasfată.

O ultimă rază de soare
Încet lumina și-o arată,
Cu-o sărutare răsfățată,
Pe apa sărată de mare.

Cerul e roșu la orizonturi,
E totul calm, fară suflare,
Dar iată luna că apare,
Ca o fantasmă printre porturi.

Un vas se leagănă-n tăcere,
Un vânt adie fară vlagă,
Iar în puterea nopții, sacră,
O lume pare să se nască.

La margine de mare neagră,
Stau și privesc cum luna urcă,
Și ca o zană, o nalucă,
Se-nalța tot mai mult în seară.

Curaj

Când lucrurile toate,
vor fi de neînțeles,
Să te gândești că viața ,
Nu e mereu , așa cum ți-o dorești.
Și-oricât de grea ar fi ,
O dată o primești,
Sau cel puțin, atât iți amintești....
deci fii deștept și-nvață s-o trăiești
Căci e păcat s-o irosești!

Suflet pierdut

Aştepţi să vin în întunericul,
Pe care tu l-ai provocat,
Să pot schimba cumva destinul,
Ce singur , tu l-ai încurcat.

Aştepţi să vină primăvara,
În a ta inimă rănită,
S-aducă sfântă bucurie,
În a ta lume părăsită.

Aştepţi lumina să pătrundă,
În viaţa ta misterioasă,
Şi strălucirea ei s-aline
O rană adâncă, dureroasă.

Încearcă să alungi trecutul,
Şi umbrele-i întunecate,
Să te cufunzi în fericire,
Să uiţi de grelele păcate.

Să te întorci pentru o clipă,
Cu chipul către Dumnezeu,
Să mântuiască al tău suflet,
Să-ţi ierte, tot ce este rău.

Vei regăsi astfel speranţa,
Şi minunatul sens al vieţii,
Şi vei lupta cu-nverşunare,
Împotriva răului şi a morţii.