Acolo, pe-o colină părăsită,
Lângă un râu cu apă adormită,
Se află o căsuţă mică şi albită,
La fel c-acel bătrân cu inima rănită.
Avut-a el copii atât de mulţi,
Şi o nevastă dulce şi-ngrijită,
Erau cu toţii foarte fericiţi,
Şi dragostea l-era mereu sporită.
Căsuţa lor era foarte frumoasă,
Cu o gradină mare, minunată,
Copii erau tare multumiţi,
De dragostea şi sănătatea dată.
Cât a muncit atunci pentru ei,
Atâtea nopţi si zile foarte grele,
Când se-ntorcea acasă pentru mititei,
În anotimpurile fără stele.
Însă acum, ei nu mai recunosc,
Nu-şi mai aduc aminte de copilărie,
Şi l-au uitat acolo dureros,
Cu-a lui singurătate ce nu piere.
Şi vin o dată, la un an sau doi,
Lăsând în urma lor mare durere,
Sau o scrisoare mică cu un soi,
De rânduri negre şi-o părere.
Ei nu ştiu ce înseamnă bătrâneţea,
Şi urâtă ce-i singurătatea,
Căci n-au simţit-o ei, vreodată,
Cum te învăluieşte rece şi-nsetată.
El însă, nu le vrea lor răul,
Şi le doreşte, cu inima-mpăcată,
Dragoste şi fericire imediată,
Căci este a lor tată, este TATĂ.
Aşa gândeşte acum, acel bătrân săracul,
Cu inima distrusă de durere,
Cu mintea insă calmă, resemnată,
Căci el aşteaptă, un băiat sau poate o fată,
Sau poate o scrisoare fară dată.
RADIAŢIA DE CULOARE A UNUI LOC PLANETAR
-
Spuneam pe undeva, scriind despre percepţiile mele pe drumurile străbătute
în mod special pentru studii, cum se percepe - iar aparatul digital de
fotografi...
Acum 3 zile
ma bucur sa cunosc pe cineva mai deosebit!!!
RăspundețiȘtergereMed
Multumesc Anonim (Med?!), te mai astept!
RăspundețiȘtergere