Nedreptate

In amintirea Iuliei, lui Eugen, Albert, Dionisie si Cristi

As vrea sa cred ca n-ai plecat,
Ca sufletul tau,
La cer nu a zburat,
As vrea sa pot spera
Ca viata ta,
Nu s-a topit ca un biet fulg de nea.

Dar realitatea cruda,
Ma trezeste,
Durerea-mi aminteste,
Caci ochii nostri
Nu se vor mai intalni,
Nici glasul nu ti-l voi mai auzi,
Si-oricat de mult as vrea,
Frumosul tau chip,
Nu-l voi mai revedea,

Credeai ca vei trai,
Sa faci ce vei dori,
Dar soarta te-a tradat,
Si a ta viata,
Repede a curmat.

Tacerea mormantului tau,
Ma indurereaza,
Si-as vrea
sa pot da timpul innapoi,
Iar el sa nu mai treaca,
Si un minut sa reprezinte
O viata intreaga.
Sa ai putina fericire,
Si-acel putin, sa poata rezista,
O vesnicie.

Dar viata, nu e deloc,
Asa cum ai sperat.
Lacrimi si regrete,
acum, nu mai au nici un rost,
Si ce pacat,
Caci multe au mai fost.

Tu insa vei trai mereu,
In mintea si sufletul meu,
Si-atunci cand,
De lume ma voi desparti,
Voi incerca sa te gasesc,
Si atunci ne-om veseli,
De tot ce-a fost lumesc!