Multumesc Cristiana!

Multumesc Cristiana!

Multumesc pentru premiu draga mea, de fapt cred ca pot spune MULTUMIM!

Draga mea tu esti o persoana minunata, tu esti foarte, foarte importanta pentru noi si iti multumim din suflet ca ne esti alaturi, ca ne iubesti asa cum suntem, ca ne arati, ca ne inveti, ca ne trezesti, ca lupti atat de mult ca noi sa fim buni si iubitori, sa fim constienti de ceea ce suntem cu adevarat!

Te iubim si iti multumim ca faci parte din vietile noastre!

Te pup si te imbratisez!

Te-am uitat

Am învăţat
Să îţi cunosc privirea nebunească,
Să simt cum ura ta m-apasă,
Puterea-i nemiloasă.

Am înţeles că,
Totul s-a sfârşit,
Nicicând nu te-am iubit,
Mereu m-am amăgit.

Am reuşit,
S-alung tristeţea dureroasă,
Ce sufletu-mi apasă,
Şi ochiu-mi lăcrimează.

A fost
Un vis al disperării,
O clipă a uitării,
O-nchipuire a durerii.

Eram patetici,
Nicicând îndrăgostiţi
Poate puţin vrăjiţi,
De-o forţă-nvăluiţi.

A fost,
Neînsemnată îmbrăţisare,
Banală sărutare,
O simplă întâmplare.

Şi iată, te-am uitat,
Visarea mi-am iertat,
De fapt, nicicând
Noi împreună nu am existat.

Iubesc

Inima-mi saltă de plăcere,
De dragoste şi fericire,
Căci sentimentul ce se naşte,
E-o formă pură de iubire.

Când chipul tău mi-apare-n cale,
Doar inima-n mine trăieşte,
Nu-i nici o urmă de scăpare,
De astă dragoste ce creşte.

Te văd mereu cu ochii minţii,
Şi simt privirea ta frumoasă,
Ea străluceşte-n umbra nopţii,
Şi-a ei putere mă apasă.

Dar chipul tău indiferent,
Durere îmi provoacă,
Inima-mi sângerează încet
Şi sufletu-mi îneacă.

O, dar cu puterea minţii mele,
Distrug încet chipul iubit,
La ce-i serveşte vieţii mele
Un sentiment neîmpărtăşit?

Căci e frumoasă astă viaţă,
Un templu fară de sfârşit,
Dar ai o singură speranţă,
Când tu iubeşti, să fii iubit!

Sentimente

O bucurie-mi înfloreşte
În sufletul umbrit,
De suferinţă şi regrete,
De teamă chinuit.

O lume nemiloasă,
Dispare în abis,
O viaţă tumultoasă,
Se stinge ca un vis.

Iubirea ce se naşte,
E ca un cer senin,
E dulce şi firavă,
Da, e ceva sublim....

O picătură de simţire
Pură şi delicată,
Ea reprezintă nemurirea,
Pentru o viaţă limitată.

Ea e simbolul veşniciei,
Un edificiu minunat,
Al cărui templu se ridică,
Tot mai puternic, neîncetat.

Nedreptate

In amintirea Iuliei, lui Eugen, Albert, Dionisie si Cristi

As vrea sa cred ca n-ai plecat,
Ca sufletul tau,
La cer nu a zburat,
As vrea sa pot spera
Ca viata ta,
Nu s-a topit ca un biet fulg de nea.

Dar realitatea cruda,
Ma trezeste,
Durerea-mi aminteste,
Caci ochii nostri
Nu se vor mai intalni,
Nici glasul nu ti-l voi mai auzi,
Si-oricat de mult as vrea,
Frumosul tau chip,
Nu-l voi mai revedea,

Credeai ca vei trai,
Sa faci ce vei dori,
Dar soarta te-a tradat,
Si a ta viata,
Repede a curmat.

Tacerea mormantului tau,
Ma indurereaza,
Si-as vrea
sa pot da timpul innapoi,
Iar el sa nu mai treaca,
Si un minut sa reprezinte
O viata intreaga.
Sa ai putina fericire,
Si-acel putin, sa poata rezista,
O vesnicie.

Dar viata, nu e deloc,
Asa cum ai sperat.
Lacrimi si regrete,
acum, nu mai au nici un rost,
Si ce pacat,
Caci multe au mai fost.

Tu insa vei trai mereu,
In mintea si sufletul meu,
Si-atunci cand,
De lume ma voi desparti,
Voi incerca sa te gasesc,
Si atunci ne-om veseli,
De tot ce-a fost lumesc!

Simt gândurile cum se scurg,
Către infinitatea ce devine neîncăpătoare,
Şi e crudă singurătatea
Ce pare fără milă şi prostească,
Căci imprimă în suflet
O durere nefirească.

Iar rana ei adâncă,
Provoacă o urmă urâcioasă,
Ce mă marchează întreaga viaţă.
Şi vreau să scap, să plec,
Să nu mă mai găsească.

Dar să o pot distruge,
Trebuie ca moartea,
Să vină întâi la mine,
Să-mi mângâie privirea,
Şi să mă ia cu sine.

Şi-atunci neantul îmi va ţine loc,
În lumea cea murdară,
Iar nefericirea,
Va fi o simpla amintire,
Din clipa cea amară.

Copilul meu

Ce faci tu?
Copilul meu pribeag,
În veşnicie te-am lăsat,
Şi te-am găsit sărac.

În gândul tău de preamărire,
Tu ai uitat căci nu eşti Creator,
Dorinţa ta de cucerire,
Te-a transformat în muritor.

Ai fost frumos şi înzestrat cu toate,
Şi totuşi astea nu ţi-au fost de ajuns,
Ai alergat spre locuri mai înalte,
Dar ai sfârşit răpus.

Să-mpărtăşeşti iubire şi credinţă,
Să semeni veselie-n jurul tău,
Eu te-am creat cu-nţelepciune şi dorinţă,
Te-am ocrotit de tot ce este rău.

Copile, eu ţi-am dat doar o frântură,
Tu să înveţi şi să devii desăvârşit,
Dar tu ţi-ai lepădat credinţa pentru ură,
Putere, bogăţie ţi-ai dorit.

Desculţ şi dezgolit te-ntorci la mine,
Tu spui ca te căieşti de fapta ta,
Tu vrei iertare, dragoste şi pâine,
Şi plângi amarnic pentru viaţa ta.

Dar te comporţi ca ieri, şi azi şi mâine,
Tu te prefaci că Legea nu o înţelegi,
În aste clipe, durerea mă împresoară şi pe mine,
Dar calea numai tu poţi s-o alegi.

Copile, te iubesc pe tine,
Eu te ascult, şi te alin în somnul ce-l petreci,
Firavă punte te desparte acum de mine,
Să te salvezi, oare de ce nu-ncerci?